Fetele și relațiile

De ce în majoritatea cazurilor fetele care sunt într-o relație nu sunt capabile să-și ia un angajament față de o singură persoană și ajung să înșele?

Nu vorbesc aici despre domnișoare în relații de o lună, două, trei, ci despre cele în relații de unu, doi, trei, patru ani care, probabil plictisite de același fel de mâncare, salivează la gândul unui fel principal mai exotic, mai altfel

Există multe tipuri de fete într-o relație. De regulă acestea pot fi grupate în trei mari categorii:

1. Avem o dată fetele care sunt mulțumite de ceea ce au și se simt cu adevărat împlinite pe plan sentimental – dragostea e mare aici, iubiții se înțeleg de minune, dar nu pentru totdeauna.  Fetele sunt „de casă”, fidele și cuminți, termenul de valabilitate este hotărât însă de o mulțime de factori externi.

2. Mai avem și fetele care iubesc așa cum doar naivele pot să o facă, în timp ce sunt tratate ca niște nimicuri și rămân într-o relație cu speranța că poate, poate într-un final o să se „dea pe brazdă” și partenerul – acestea ajung să-și blesteme zilele în care au ales să tragă de o relație până au iradiat și puținul ce mai era frumos din ea. Este de preferat ca misiunea să fie abandonată la timp, dar acest lucru devine imposibil fără o palmă peste cap de la prietene sau una peste față de la „colegul” de pat.

3. Dar avem apoi această specie – domnișoarele care au relații banale de care sunt evident plictisite, dar nu se îndură să le dea drumul proștilor care chiar le-au pus lumea la picioare pentru că s-au obișnuit cu ei, pentru că le oferă o anumită stabilitate emoțională, pentru că așa au garanția că cineva e mereu acolo și alte asemenea scuze. Totuși, fetele astea nu fac nimic pentru a-și îmbunătăți relațiile, efortul ar fi prea mare. Găsesc, în schimb, alte activități care să le scoată din rutină, cum ar fi înșelatul.

Cel mai amărât bărbat e cel pe care-l „lovește norocul” si-și achiziționează un specimen ca ăsta. Știi cum e… îți găsești și tu o fată cumsecade, o crești n ani, o educi, o scoți în lume doar ca să ajungi apoi să-ți spună noapte bună mai devreme că deh, tre’ să-i rămână și ei ceva timp să stea cu unu, altu’ pe Facebook. Ferice de cei care nu știu ce le fac iubitele, căci aceia vor dormi liniștiți până la sfârșitul relației!

Apare aici întrebarea: de ce câcat ai alege să nu-l eliberezi pe bietul băiat dacă tot nu te mai regăsești lângă el? Și dacă tot nu faci asta pentru că știu și eu, poate că mâine o să fie mai bine, de ce trebuie să te transformi într-una care minte, înșeală și prostește? Prostul ăla pe care îl ai acasă nu a fost prost dintotdeauna. Merită minimul de respect din partea ta, merită o despărțire decentă, nu un: „El îmi vorbea mai frumos decât tine și nu mi-am dat seama că se va ajunge aici”.

Categoriile astea nu sunt „bătute în cuie”, iar fetele care se includ într-una pot cu ușurință să treacă și în cealaltă. De multe ori categoriile astea reprezintă chiar stadiile unei relații lungi și nefericite, iar fetele care ajung la ultimul stadiu fac de rușine „femeia”. Nu doar că își bat joc de tot ceea ce înseamnă „relație” și „iubit”, dar își bat joc în primul rând de ele.

Oricine a trecut prin asta știe cum e. Fie că a fost cel înșelat sau cea care a înșelat. Been there, done that. De aceea acum îmi iau timp să-mi „spăl păcatele”.